Daca esti in stare, critica!

Football, bloody hell!

Posted in Neclasificat by Bogdan on 24/12/2013

Cred ca am scris destul fara sa vorbesc despre unul dintre putinele lucruri din viata mea care merita osteneala: fotbalul.

De cand ma stiu „am luptat” cu stereotipiile si am incercat sa vad in spatele lor. Nu TREBUIE sa ai o religie pe care ti-o pun altii inainte sa poti ganguri primele silabe, nu TREBUIE sa faci ce fac prietenii tai, iti vor ramane prieteni si daca esti diferit, nu TREBUIE sa faci o facultate care nu iti place inhamandu-te la o munca pe care nu o agreezi pentru a-ti putea trai viata facand ceva ce detesti si care te omoara incet. Pare stupid, dar cliseul care ma scoate din minti este legat de comercialismul fotbalului si de cat de idioti sunt microbistii si fotbalistii laolalta.

Ma astept ca la vorbele mele ignorantii sa ramana ignoranti iar cei ce rezoneaza cu mine sa regaseasca un pic din ce simt poate in fiecare saptamana, poate mai des, poate chiar mai rar.

Primul argument al celor „care sunt prea destepti pentru fotbal” este ca „aia castiga milioane de euro” si tu te duci si stai in frig/soare/ploaie/ninsoare. Daca te deranjeaza ca fotbalistii castiga mai mult decat tine, ghici ce: la fel fac si muzicienii si actorii pe care nu ii dispretuiesti la fel de mult. Fiecare face ceva ce tu nu ai putea face, deal with it! Fotbalul s-a industrializat, dar ce nu s-a industrializat? Fotbalul ia forma societatii care il traieste, din pacate…

Am dat peste un articol ce mi-a dat imboldul sa scriu chestia asta: Britons started WW1 Christmas football match with ball kicked from trench. E unul dintre argumentele puternice pe care le-am folosit de-a lungul timpului sa explic oamenilor ca fotbalul este in acelasi timp „doar o mana de oameni dand o minge de la unii la ceilalti” dar si mult, mult mai mult de atat.

Pe scurt, articolul este despre „The Christmas truce”, de care probabil ca a auzit multa lume. Englezii si nemtii au facut un pact neoficial in ziua de Ajun, 1914. Au cantat colinde, au adunat trupurile camarazilor morti, le-au ingropat iar apoi au incins un MECI DE FOTBAL in teritoriul neutru.

Daca ceva poate sa adune laolalta, chiar si pentru putin timp, soldati care incearca sa se omoare unii pe altii eu cred ca inseamna ca e ceva mai mult decat o adunatura de agramati care dau o minge de la unii la altii pentru niste milioane de euro…

(va mai urma)

Tagged with: , , ,

Men’s sana

Posted in Neclasificat by Bogdan on 30/10/2013

Carti, concerte, telefoane, excursii, gadgeturi, toate lucrurile astea sunt menite sa ne dea un boost de moral.

Cumparandu-le, cumparam sanatate mentala. Faptul ca le putem cumpara cu bani, face ca lucrurile sa fie simple.

Un gand care ma sperie tare este: ce te faci atunci cand sanatatea asta nu o mai poti cumpara cu bani? Cand tot ce poti cumpara cu bani (banii pe care ii ai, desigur) nu mai este destul…

Jurnal debordant

Posted in Neclasificat by Bogdan on 06/10/2013

Cateodata uit ca mi-am propus sa tin „scorul” a ceea ce fac si sa scriu aici, se pare ca nu sunt facut pentru asa ceva… EaH…

Astazi am fost sa dau un test de „inteligenta fluenta”, whatever that means. Mi s-a spus tot timpul ca sunt o persoana inteligenta si nu am fost niciodata de acord, nu imi dau seama de ce, dar chiar nu cred. Cred ca e din cauza ca e mai placut sa crezi ca te-ai format singur, si nu esti rodul a ceva cu care te nasti.

Tot timpul testului m-am gandit ca o sa le arat tuturor, cum stau lucrurile de fapt, ca o sa am dovada concreta, negru pe alb, ca nu sunt asa cum mi s-a spus ca sunt. Cred ca sunt singurul care a dat cu gandul asta testul.

Abia dupa, am aflat ca rezultatul testului este doar de admitere/respingere intr-o organizatie, nu un numar cu care sa pot da peste nas zambind.

Lasand asta la o parte, o sa folosesc raspunsul negativ in favoarea mea oricum, o sa il fac mai concludent decat este un pic si gata.

Iar daca rezultatul o sa fie pozitiv… O sa ma duc sa dau alt test, unul „adevarat” de data asta si tot asa pana cand iese cum vreau eu :D Incerc sa imi dau seama daca abnegatia asta de a demonstra am dreptate e o calitate sau un defect. Eu spre defect inclin.

Nici in postarea asta nu mi-am gasit corect cuvintele, nu am avut curajul sa transmit ce aveam de transmis, trebuie sa mai exersez (daca nu uit, iar) dar am o viata inainte sa imbunatatesc chestiile astea sau sa esuez lamentabil, whatever it comes first…

Tagged with: , , ,

Problema mea cu muzica

Posted in Neclasificat by Bogdan on 03/09/2013

E una dintre putinele mele probleme reale. Oamenii pe care ii cunosc sau nu, gasesc in atitudinea mea fata de muzica un criteriu pentru a ma considera excentric, diferit, ciudat, inuman. Mi se pare superficial, sunt alte multe motive pentru a ma cataloga asa.

Ca sa fiu clar, nu ma deranjeaza muzica in intreaga ei fiinta. Mi se pare  ca un film e incomplet (sau romanesc) fara muzica, ca un stadion fara cantece dar cu oameni, este tot un stadion gol. Ba chiar si acultatul de slagare (imi pare rau ca au inventat nemtii cuvantul inaintea mea, mi se pare tare comic) acasa, mi se pare normal in limita a cam o data pe luna, aproximativ.

Tot incercand sa imi dau seama de ce se intampla chestia asta, de unde discrepanta asta intre lumea „normala” si mine, mi-am dat seama de o chestie si voiam sa o consemnez aici. Chiar sunt curios cum o sa evolueze parerea asta.

Astfel, problema mea cu muzica este aceeasi cu problema cu presa, cu televiziunea si cu multe filme. Este problema pe care societatea o are de ceva vreme (nu multa) dar care o mananca dinauntru si o sa fie interesant cand o sa colapseze. Problema este lipsa de esenta.

Ironic, niste muzicieni ziceau „gandesti prea putin ca sa vorbesti atat de mult”. Cred ca asta este problema.

Cred (e o estimate from the top of my head, asa ca o sa o consideram bine documentata si universal valabila) ca in fiecare zi se produc 24h de muzica. Astfel ca, teoretic, omenirea produce, traieste, simte ceva ce trebuie transpus in muzica in fiecare secunda. Serios? Really? Am ajuns la nivelul ala de substanta, de geniu, incat in fiecare secunda producem ceva pentru eternitate? Daca e asa, cum de inca murim de cancer? I really don’t get it.

Fiind adeptul a „putin si bun” cred ca toata lumea este de acord ca in domeniul asta, ca si in altele, exista foarte mult „spam” iar cu ocazia asta se coboara bara si cineva trebuie sa vina sa o ridice. Asa ca daca oamenii ar ridica un pic standardele (un minim de bun simt mi se pare sa intelegi cuvintele si sa iti transmita CEVA, ideal ar fi sa iti transmita ceva nou, o idee noua sau sa iti trezeasca niste sentimente dar asta in faza urmatoare) cred ca ar ajunge undeva mai aproape de abordarea mea.

Asa, ca o aproximare, in conditiile in care esti la fel de pasionat de carti cum esti de muzica, mi se pare decent ca numarul de melodii ascultate intr-o luna sa fie egal cu numarul de carti citite.

Tagged with:

Momentul minus unu

Posted in Neclasificat by Bogdan on 01/09/2013

Pentru ca momentul zero este deja e un cliseu tragi-comic.

E momentul care vine de obicei dimineata, la prima ora. Pentru clasa truditoare vine si la pranz-spre-dupa-amiaza in caz ca ai pazit toata noaptea.

E revenirea la realitate. Acum, ce e realitatea… intr-o discutie viitoare…

Sa revenim la revenirea la realitate. Deschizi ochii si te rogi sa nu deschizi si mintea, dar stii ca nu te poti opune. Incep sa isi reia locul in suflet gandurile pe care eroic le-ai tinut departe in cele 2-20 de ore cat ai dormit (sau trait?)… Iti aduci aminte ca nu ai aia (cum ai putea uita vreodata?!?), ca nu ai nici cealalta, ca lucrurile pe care ti le doreai anul trecut acum sunt mai departe ca niciodata, ca la momentul asta al vietii te visai in alta parte si ca locul in care esti acum e chiar ultimul unde credeai ca o sa fii. Ca altii deja au una, alta, ca pentru tine e deja prea tarziu sa nu stiu ce… Toate lucrurile astea pun stapanire pe tine intr-o fractiune de secunda.

Unde voiam sa ajung: postarea asta e un reminder pentru ca atunci cand o sa am puterea (nu stiu daca financiara e de ajuns) sa pun pe cineva sa inventeze o pastila care sa suprime momentul asta. Sa secrete niste enzime, niste hormoni, se descurca baietii ca doar n-au facut scoala in romania. Ar trebui sa revad the Matrix. Desi nu imi amintesc absolut nimic din el, parca era ceva care semana cu chestia asta.

Stiu ca asta ar fi o solutie de moment, si ca face si alcoolul acelasi lucru si ca e totul superficial. Dar pana se naste omul nou, care va avea o glanda specializata pentru a face ce face pastila asta, va trebui sa ne multumim cu atat.

Challenge accepted, anyone?

Cine suntem

Posted in Neclasificat by Bogdan on 25/08/2013

Incerc sa gasesc teme mai simple, mai straightforward, nu reusesc sa ma pacales. Here we go…

Suntem ce credem despre noi? Nu cred. Suntem ce cred ceilalti despre noi? Nici atat. Suntem ce crede El? Care El? Nu ma intereseaza atat de tare raspunsul la intrebarile astea cat corectitudinea raspunsului si cat este el de valabil. Ma intereseaza daca raspunsul la intrebarile astea este valabil pentru toata lumea. Ar explica multe.

Daca cineva este ce crede ca este iar altcineva este ce si-ar dori sa fie, este normal sa apara discrepantele pe care vedem in fiecare zi. De asta unii se considera mai buni decat altii pentru ca intr-adevar sunt, dar dupa alte standarde.

In cazul asta, ce alegi? Standarde usor de atins si sa traiesti ca si cum ai fi masculul alfa al rasei umane? Sau standarde inalte, pe care nu le atingi niciodata iar chestia asta te urmareste peste tot, oriunde ai merge, oricat de tare ai incerca sa faci liniste in mintea ta atunci cand inchizi ochii?

Aparent, chestia asta, fiind o alegere pe care fiecare o face pentru el (si ocazional pentru cateva persoane apropiate) nu ar trebui sa conteze dincolo de granitele fiecarui individ. DAR, oamenii se percep si se judeca, normal pe undeva, si dupa atitudinea pe care o etaleaza fiecare. Sunt convins ca la un seminar de „brain-washing”-motivational a zis cine candva ca „mai important decat X, e atitudinea pe care o ai cand X-uiesti”. Si nu e atat de eronat pe cat de superficial suna.

Nu am reusit sa scot in cuvinte ce voiam sa zic, cred ca am fost cam haotic. Poate o sa anagramez postarea candva si o sa iasa ceva mai inteligibil. My bad.

Back: big as once, twice as ugly

Posted in Neclasificat by Bogdan on 25/08/2013

Citeam Fahrenheit 451 si mi-am zis ca trebuie sa fac asta acum. Nicio secunda mai tarziu. 

Vreau de multa vreme sa reincep sa scriu. Ma face sa ma simt bine. Nu stiu ce declanseaza sentimentul asta, nu am reusit sa imi explic. Nu e ca si cum as avea ceva ce trebuie sa zic, sa impartasesc lumii, sa le schimb viata cu textele mele fara diacritice. Pur si simplu simt nevoia…

Un motiv pe care am reusit sa il scornesc a fost a imi urmari evolutia, de-a lungul timpului si a identifica borne pe care sa le manipulez la nevoie. Chestia asta s-a nascut atunci cand reciteam cele cateva postari anterioare si recitindu-le, dupa 3 ani (aproximativ, habar n-am) si nu mai intelegeam cine le-a scris. Adica recunosteam patina inconfundabila ( :> ) dar habar nu mai am de ce am scris ce am scris acolo. Pe cine oare incerca tampitul ala de atunci sa impresioneze habar n-am… Probabil vreo gagica.

Nu ma dezic in niciun fel de postarile anterioare, erau sigur ceva ce simteam atunci dar acum nu reusesc sa urmez firul inapoi si sa imi dau seama prin ce etape s-a trecut, ce anume a modelat drumul de la „atunci” la „acum”.

Mi se pare un motiv destul de bun pentru a scrie. Asta daca imi trebuie un motiv.

 

Imi propun: sa obtin o radiografie in miscare a ceea ce gandesc si daca se poate, a ceea ce simt; sa imi descarc lucrurile care pot sa le exprim in cuvinte, sa evoluez ca „postator” (nici scriitor, nici autor, nici blogger nu m-au multumit), sa mai inventez cuvinte, sa scriu mai bine, mai ordonat, mai organizat, mai adunat.

 

Let’s see where this goes…

 

Tagged with:

Invingator la puncte puncte…

Posted in Neclasificat by Bogdan on 12/01/2010

Pentru fiecare dintre noi exista o varsta la care invatam sa mergem, o varsta la care invatam sa vorbim si una la care invatam sa scriem. Cand credeam ca nu mai e nimic de invatat si constatam cu oarecare mirare ca viata stagneaza din punctul asta de vedere, am inceput sa invat din nou. Am inceput sa invat sa pierd…

Un princpiu care mi-a trecut pe la ureche inca din frageda copilarie si pe care l-am urmat oarecum natural, fara sa-mi propun sa ii respect litera cu strictete, spunea: „gaseste calea de mijloc in tot ceea ce faci”. Aceasta idee te fereste sa transformi situatiile de orice natura in „lupte” si implicit, te fereste sa te integrezi in multimea „pierzatorilor” sau a „castigatorilor”. Dar se pare ca nu se poate aplica pana la sfarsitul zilelor (cel putin, eu nu am reusit) si… la un moment dat, mai devreme sau mai tarziu, trebuie sa te consideri si invins.

Fie ca poti da vina pe ceva sau pe cineva, ca nu ai fost lasat sa lupti sau ca ti-ai pierdut motivatia, micul tau razboi personal cu o faptura, cu mai multe, cu intreaga lume, cu niste idei sau cu niste sentimente, se va incheia la un moment dat si vei realiza ca ai pierdut. Nu iti poti explica ce anume ai pierdut, de ce ai pierdut, de ce nu mai poti lupta, ce ai fi putut castiga sau mai exact de ce anume ai ajuns parte beligeranta, dar totusi senzatia ca te intorci acasa „pe scut” te insoteste.

Sentimentul nu este stringent, poate nici prea suparator. Este doar ceva nou… sunt primii pasi pe care ii faci in aceeasi lume, pe acelasi pamant, cu aceleasi picioare dar parca nu mai este la fel. Lumea te priveste parca altfel dar doar pentru ca si tu la randul tau o privesti diferit, prin alti ochi. Ai acumulat o experienta de viata, una de care te puteai lipsi daca ai fi putut sa alegi, dar de data asta ea te-a ales pe tine.

Din fericire adaptabilitatea este una dintre caracteristicile materiei vii (fie ea cenusie sau nu) asa ca luptele pierdute nu sunt fatale, selectia naturala nestiind despre astfel de conflagratii. Astfel, nu iti ramane decat sa te obisnuiesti cu noua stare de fapt, sa privesti spre urmatoarele razboaie de evitat si sa incerci ca la sfarsit… sa fii declarat… invingator la puncte…

Votati Cuza!

Posted in Neclasificat by Bogdan on 19/11/2009

Ma deranjeaza ca lumea nu voteaza. Ma urasc pe mine pentru asta. Am incercat eterna varianta cu votul nul, dar parca nu imi da mana sa pun stampila pe UNUL dintre candidati, cum sa pun pe 2?

Stiu ca votul nu este o datorie civica asa cum unii vor sa credem ci este un drept. Dar eu unul ma simt dator fata de oamenii care au murit la Revolutie, printre altele, pentru dreptul la vot. Desi cred ca daca ar mai fi acum printre noi, ne-ar intelege de ce nu mergem sa-l exercitam.

In tara noastra votul este un lucru compromis. In timpul vietii mele a fost ceva cu totul inutil si la fiecare dintre tururile de scrutin trebuia sa alegem intre „raul cel mai mare” si „raul monstruos”. Inainte, era doar raul monstruos. Deci efectiv cred ca ar trebui ca presedintele, primarul, parlamentul, rezultatul referendumului sa fie desemnat prin tragere la sorti la fel de masluita ca si alegerile in sine. Ar costa mai putin, ar fi mai putin dureros si macar am putea sa ne multumim cu dulcea resemnare ca nu am avut ce face.

Zilele trecute mi-a venit totusi in minte un vot despre care mi s-a spus ca a insemnat ceva pentru tarisoara noastra. Ma refer la dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza care a insemnat un pas decisiv spre o unificare de care ne bucuram, intr-o oarecare masura, si in zilele noastre.

Asa ca, in spiritul acestui vot, o sa merg si eu sa-mi exprim optiunea. O sa il votez pe Cuza (nu, nu candideaza Constantinescu din nou). Democratie prost inteleasa? Cred ca e mai putin prost inteleasa decat la multi (toti) dintre candidati. O gluma proasta pe banii publici? Poate, dar insignifianta fata de eterna gluma trista pe banii si, mai ales, nervii publici pe care o va pune in scena „viitorul presedinte ales”.

O sa-mi scriu varianta mea (e perfect legal) si o sa pun stampila pe o personalitate adevarata. M-am saturat sa aleg intre 12 rele. Asa ca… cele rele sa se spele! Iar voturile bune sa se adune (din pacate la sectiunea voturi nule).

Votati Cuza!

De iubire

Posted in Neclasificat by Bogdan on 11/11/2009

Un subiect prezent in vietile fiecaruia (in masuri diferite) dar despre care nimeni nu vorbeste, cel putin nu cat ar trebui.

Reticenta in a scrie despre ea am simtit-o si eu dar din cu totul alte motive decat cele obisnuite: teama de perceptia celorlalti, neincrederea in propriile sentimente, frica de o eventuala sinucidere din punct de vedere social. Mie mi-a fost teama de imensitatea insemnatatii cuvantului si ma gandeam ca trebuie sa fii prost sau inconstient sa deschizi un astfel de subiect care te poate zdrobi prin greutatea lui. Nu stiu in care dintre categorii m-am hotarat ca ma incadrez, cert este ca am gasit de cuviinta sa abordez, in mici fragmente iubirea. Mici fragmente de infinit…

Iubirea este singura sursa inepuizabila si neconditionata pentru fericire. Pe mine in cele mai negre perioade ale vietii, descoperirea de noi surse de iubire m-a salvat. Am ajuns sa am o adevarata colectie de lucruri pe care le iubesc aproape la fel de mult, dar foarte diferit. De la sporturi la carti, la imagini, persoane, echipe, pasaje din arii si multe multe altele…

In lumea mea ideala, fiecare ar trebuie sa faca la fel, sa ne umplem albumele cu lucruri „de iubit” si sa putem face schimburi intre noi daca avem „dubluri”. Transformandu-ne sufletele in astfel de albume, nu numai ca ne-ar ajuta sa ne impartasim bucuriile celorlalti dar cred ca ar avea, in primul rand, meritul de a ne arata cat de multe lucruri demne de iubire exista si pe cat de putine le bagam in seama sau in suflet.

Eu am multe spatii goale, vreau sa mai iubesc